Papa Francisc a cerut ca bunicii să nu fie lăsați singuri de sărbători

Papa Francisc a cerut ca bunicii să nu fie lăsați singuri de sărbători
Papa Francisc / Sursa foto: Shutterstock
Publicat: 23/12/2021, 18:38

Papa Francisc a cerut joi ca, „în pofida pandemiei”, bunicii să nu fie lăsaţi singuri şi să fie vizitaţi atunci când este posibil, relatează EFE.

Suveranul Pontif a fost dorinţa papei exprimată în discursul său de felicitare a angajaţilor Vaticanului, prilej cu care el s-a rugat ca Sărbătorile de Crăciun să aducă puţină linişte şi seninătate tuturor celor care sunt copleşiţi de griji în această perioadă.

Acesta a spus că în această perioadă de Sărbători, atunci când „un bunic sau o bunică din familie nu se poate deplasa, să fie vizitaţi la ei acasă, respectând normele impuse de pandemie, dar să nu fie lăsaţi singuri”.

„Iar dacă nu putem merge la ei, măcar să le dăm un telefon şi să vorbim cu ei. Însă, dacă se poate, să petrecem puţin timp cu ei”, a spus papa.

Sfântul părinte a insistat să nu fie neglijaţi bunicii şi cei vârstnici, pentru că „ceea ce facem pentru ei vor face copiii noştri pentru noi”.

Papa a spus că se roagă, de asemenea, pentru cei care au nevoie de ajutor, atât financiar cât şi psihic, să primească darul liniştii şi al seninătăţii.

Acesta i-a citat în pe copii şi pe adolescenţi, care au fost afectaţi în această perioadă de izolare şi de învăţământul la distanţă.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Avertisment după ce o dansatoare a murit sufocată în timp ce avea relații intime cu...
Din ce face bani presupusul iubit al Simonei Halep? Are 57 de ani şi o...
Prima reacție milionarului Dorin Mateiu, bărbatul de 57 de ani care s-ar iubi cu Simona...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Un bărbat dispărut fără urmă în 1998 a fost găsit sechestrat în grajdul vecinului său
Se iubește cu Simona Halep!? 'Regele mezelurilor' din România rupe tăcerea, după ce s-a detonat...
DUREROS! Semnele cu care a rămas Oana Lis după CANCERUL DE PIELE
Reparaţiile auto, mai scumpe şi cu 20%. La o lucrare de 15.000 de lei, 5.500-6.000...
El este bărbatul ucis cu sânge rece în Crângași! Cei doi ucigași l-au snopit în...
Noi ajutoare pentru români! Ministrul Muncii a anunțat două proiecte în valoare de 85 de...
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Cât costă cel mai ieftin Duster 2024? Mai e SUV-ul MULT-IUBIT de români?
Volkswagen renunţă la planul de a trece la maşini complet electrice. Gigantul german este surprins...
Descoperire IMPORTANTĂ făcută de astronomii din ROMÂNIA! Este de valoare mondială
Legea care intră în vigoare în România. Se pedepsește cu închisoare de la 1 an...
Locurile în care n-ai voie să parchezi niciodată. Riști amenzi mari
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine...
Val polar în România! Anunțul îngrijorător al meteorologilor
Andreea Tonciu, dezvăluiri neașteptate despre mama sa! Ce pedepse primea diva când era mică: „Nu...
"M-am trezit chemată la criminalistică, înțelegeți ce spun?". Claudia Pătrășcanu reacționează după ce fosta ei...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
Alimentele bogate în sare ar trebui interzise, recomandă OMS
×